Urzica moarta

Urzica moarta – planta perena erbacee, inalta de 20-50 cm, cu tulpini aeriene erecte sau ascendente, se dezvolta de pe stoloni, are 4 muchii evidente si este paroasa, in general neramificata, goala la interior; frunze: dispuse opus, limb triunghiular – ovat lung de 4-7 cm si lat pe jumatate, margine serata cu dinti mari,
peri pe ambele fete; petiol lung la frunzele inferioare (aproape cat limbul), la cele superioare redus; flori dispuse in cime asezate la subsoara frunzelor, cu 3-6 flori albe, mari, corola avand pana la 2 cm, cu baza superioara in forma de coif, iar cea inferioara in forma de lingura.
mucilagii, flavonoide, tanoizi, saponine, ulei volatil, vitaminele C si K, acizi fenolici, alcaloizi, amine biogene (histamina, tiramina, metilamina), glicozide, saruri minerale (mai ales potasiu).
Florile se utilizeaza empiric – fie ca emolient si expectorant, fie ca astringent. Planta intreaga datorita continutului ridicat in tanin (12-14%) este utilizata ca antidiareic.
In medicina populara, florile se intrebuinteaza in special in bolile aparatului genito-urinar (dismenoree, leucoree etc.) si in inflamatii ale prostatei. Datorita proprietatilor sale astringente in tratamentul leucoreii constitutionale nebacteriene sub forma de spalaturi sau instilatii vaginale.
Se mai poate folosi in unele afectiuni ale cailor respiratorii, in tratamentul tusei si a racelii, ca hemostatic, antimalaric, antireumatic si in tratamentul hipertrofiei de prostata. Organele subterane, se pare ca pot fi indicate in tratamentul ulcerului gastric.
Ceaiul de flori de urzica moarta alba este depurativ si actioneaza in tratarea eruptiilor la copii, a anemiei, infectiei streptococice, afectiunilor respiratorii. Extern se intrebuinteaza un decoct tare pentru tratarea arsurilor, nodurilor, varicelor etc.